Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

CARE ARE PASIUNE PENTRU MUZICA - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru CARE ARE PASIUNE PENTRU MUZICA

 Rezultatele 1 - 4 din aproximativ 4 pentru CARE ARE PASIUNE PENTRU MUZICA.

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

... plăcea să mă amestec printre marinari străini, uneori le plăteam și chefurile, ba chiar mă alegeam și eu cu oasele rupte, oricât eram de voinic (pentru că ei și la beție știau unde trebuie aruncat un pumn și unde trebuie prigonit cu altul), numai ca să le prind grai și obiceiuri ... că uitasem să mă prezint în anul acela la recrutare (pe vapoare nu servisem decât în marina comercială). M-am pomenit, așadar, oprit la comenduire pentru fals și nesupunere la legile militare. Și cum abaterile mele penale se împărțeau între jurisdicția militară și cea civilă, m-am pomenit purtat între baionete ... Erau alții, necunoscuți, dar eu n-am mai ieșit acum din planul nou ce-mi făurisem. Mi-am pus hainele bune, potrivite cu condiția tatei, pentru că, deși trăsesem beții multe, dar un ban tot pusesem deoparte, pentru cărți de citit, pentru îmbrăcăminte și pentru vreo lipsă negândită (și-mi prisosiseră, pentru că umerii mei lați mi-au găsit totdeauna de lucru; mai ales femeile, când aveau nevoie de muncitori cu ziua, mă angajau de la prima ... ...

 

Mihai Eminescu - Geniu pustiu

... cea mai sântă, și-a îmbătat ochii cu idealele cele mai sublime, și-a muiat sufletul în visurile cele mai dragi, pentru ca în urmă, căzut pe pământ, să nu-i rămână decât decepțiunea și tristețea, gravată în jurul buzelor, că nu mai e în cer. Repedea ... cele nebune, un caracter pasionat. Talia sa subțire, fină, și mâna sa albă cu degete lungi și aristocrate semăna cu toate astea a avea o putere de fier. Toată expresiunea în sine era d-o putere generoasă, deși infernală. Luă un ziar românesc. La pagina anunțurilor citi cu o ... om care să scrie romanul Mizeriilor acestei generațiuni, și acel om va cădea ca o bombă în mijlocul pustiitei noastre inteligențe, va fi un semizeu pentru mine, un mântuitor, poate, pentru țara lui. — Schimbați opiniunea publică, dați-i o altă direcțiune, răscoliți geniul național — spiritul propriu și caracteristic al poporului din adâncurile în care ... asta? Nu sunt toți astfel? Nu sunt toți numai receptivi — francezi, italieni, spanioli, tot — numai români nu? — O! nu trebuie oameni mulți pentru ...

 

Panait Istrati - Chira Chiralina

... zugrav de case și, pe deasupra, o fostă slugă a aceluiași plăcintar! Și dacă mâine am să mă duc în altă țară, numai pentru atâta trebuie să fiu socotit ca o haimana?â€�. Ațâțat, el lovi din picior: “Ei drăcia dracului!... E o nedreptate revoltătoare pentru bietul Mihail! Eu îl iubesc pe omul ăsta, fiindcă e mai deștept ca mine, mai învățat, și fiindcă rabdă mizeria fără să se plângă. Cum ... de râs. Dar Stavru nu se mai întâlnea după aceea cu tabacherele pe care le batjocorise o dată. Astfel, Adrian începuse să iubească acest om pentru farsele sale. Cu toate astea, lucruri ciudate se întâmplaseră, care-l tulburau și-l încurcau: câteodată în plină glumă și năzdrăvănie, Stavru, serios, se întorcea ... l observe. Dar prilejurile erau rare. Privirea misterioasă și tulburătoare pa care Adrian o numea în taină “celălalt Stavruâ€� se arăta rar și numai pentru el. Totuși, într-o zi — era cu câteva luni înainte de întâlnirea din grădină — întovărășind pe limonagiu la băcanul său — un grec ... — Nu, Stavrule, vrei să mă înșeli; tu nu ești un om necinstit! Stavru se opri brusc, își trase tovarășul lângă gard și luându-și ...

 

Duiliu Zamfirescu - Viața la țară

... te ții numa goană la cap, și apoi parcă-mi bate două zbanțuri în tâmple, de mă prăpădesc, maică!... — Și nu iai nimic dumneata pentru asta? — Da' câte n-am făcut! N-a cheltuit ghetu băiat o grămadă de bani!... Ba palianuri, ba consulturi, ba doftoru Draci ... râde, mirată. — De ce, coane Dinule? — Ți- da pe Tincuța. — Și eu lua-o numaidecât. Numai fi cam copt pentru